Dincolo de superstiţii şi iraţionalul fioros care învăluie controversatul subiect al strigoilor, trebuie să vă pregătiţi de surprize de proporţii. Cauza morţilor vii lasă larg deschise porţile mitice prin care cutumele şi riturile strămoşilor prind viaţă într-un mod cu totul ciudat. La prima vedere, strigoiul pare nimic altceva decât imaginea românească a vampirului din tenebrele occidentale, însă foarte departe de adevăr.
Un strigoi are coloana vertebrală alungită şi puternic scoasă în evidenţă prin faptul că este acoperită cu păr, adică coada. Orice strigoi are coada acoperită de păr lung, picioare cu copite de cal, mâini păroase şi o gură mai mare decât a omului normal. Cu ocaziile bântuirii prin lumea celor vii, strigoii, iau, deseori, înfăţişări de animale aşa-zis "impure", precum: măgar, pisică, gândac, iepure, muscă, fluture cap-de-mort, lup, câine, ţap, berbec, bufniţă, cucuvea, şobolan, prin celebrul dat peste cap de un anumit număr de ori, după cum spun oamenii în vârstă de pe la sate. Astfel înzestraţi, înfăptuiesc doar lucruri malefice: sperie pe cei vii, fură mana vacilor şi rodul câmpului, "leagă" bărbaţii şi tinerele fete, absorb vlaga şi energia vitală a rudelor şi foştilor prieteni sau opresc zăgazul ploilor.
Strigoi/moroi, aceeaşi identitate sau fraţi?După cum am fi tentaţi să credem la prima vedere, cele două denumiri trimiţând, de fapt, la entităţi malefice diferite. Şi dacă strigoiul nu-i frate moroiului, moroiul, în schimb, pare mai apropiat statutului de odraslă, de copil al strigoiului, fără a-i fi urmaş direct al acestuia. Deseori, chiar şi în anumite regiuni ale României rurale, se confundă cele două denumiri. În trecut, studiile de teren efectuate de folclorişti si antropologi au arătat că sinonimia dintre strigoi şi moroi nu este decăt parţială. Astfel, în Bucovina şi Moldova, cuvântul moroi se foloseşte în raport cu strigoii morţi numai atunci când este vorba de copii strigoidizaţi. În majoritatea zonelor etnografice ardelene, cu deosebire în Ţara Moţilor şi în zona Pădurenilor din judeţul Hunedoara, prin moroi se înteleg exclusiv vrăjitorii care fură laptele şi mana vacilor, într-un exemplu unic de vampirism îndreptat împotriva belşugului alimentar adus de animalele domestice. În schimb, în Oltenia şi în Teleorman, moroii sunt absolut identici cu strigoii, oamenii fiind convinşi că dacă mortul a fost în viaţă sa un om cu inimă rea, a duşmănit pe rudele sale şi s-a purtat aspru şi fără milă cu ai lui, atunci - inevitabil - se face moroi.
Originea strigoilor
Originea cuvântului este şi astăzi controversată, o parte a cercetătorilor susţinând că termenul are obârşie latină (Strigosus – descar-nat, Strix - huhurez supranatural care, în timpul nopţii, suge sângele copiilor mici). Mai plauzibile par explicaţiile altor specialişti care susţin că «strigoi» vine din aceeaşi limbă arhaică românească, fiind o adaptare a verbului Strig - care semnifică, în acest context, strigat de spaimă, ţipăt de frică. În primul rând, frica de sufletele morţilor are la bază convingerile omului arhaic în post-existenţa sufletului şi, mai ales, în puterea acestuia de a se întoarce printre cei vii. În al doilea rând, cu mult înainte de apariţia creştinismului, se credea că orice om are două suflete.
Tipuri de strigoi
Credinţa românească are la baza superstiţiilor ei două tipuri de strigoi: cei vii şi cei morţi. În prima categorie intră personaje umane în viaţă, dar cu însuşiri infernale, demonice şi vrăjitoreşti, iar în cea de-a doua sunt grupaţi strigoii "clasici", morţii neodihniţi care bântuie neîncetat.
